Duminică, 07 Iunie 2026

Dezbatere publică pe tema structurii anului școlar viitor. Cursurile ar începe pe 8 septembrie 2025

de Simona ANGHEL Joi, 13 Februarie 2025 1314 2 min citire
Dezbatere publică pe tema structurii anului școlar viitor. Cursurile ar începe pe 8 septembrie 2025
Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică structura anului şcolar pentru 2025 – 2026, care va avea 36 de săptămâni.
Pe data de 8 septembrie ar urma să fie prima zi de şcoală şi pe 19 iunie 2026 va fi ultima zi de cursuri.
Conform ordinului, sunt stabilite excepţii:
a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 5 iunie 2026;
b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 12 iunie 2026;
c) pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 26 iunie 2026;
d) pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Intervale de cursuri:
- de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;
- de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;
- de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026
- de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;
 
b) Intervale de vacanță:
- de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;
- de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026; - o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026; - de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;
- de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.
Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2025, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.
În ziua de 5 octombrie - Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.Programul naţional „Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a calificării profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului educaţiei.
Taguri
Articolul anterior Plan macabru pentru o moștenire de milioane. Un fost primar și soția lui, tăiați în bucățele de nepoata lor
Articolul următor Breasla taximetriștilor se revoltă! Războiul subteran dintre transportul clasic și cel alternativ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei