Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Diana Cheregi, condusă pe ultimul drum

de Cuget Liber Marţi, 05 Martie 2013 695 2 min citire
Diana Cheregi, condusă pe ultimul drum
S-a mai stins o stea a teatrului constănțean. Pe 15 iunie ar fi împlinit 64 de ani. Din păcate, despre actrița și lectorul universitar Diana Cheregi vorbim de sâmbătă, 2 martie, la trecut. Ieri a fost condusă pe ultimul drum, nu înainte de un popas în teatrul pe care l-a iubit atât de mult.Talent robust, Diana Cheregi a aparținut acelei nobile familii de actori care și-au iubit profesia până la ardere.
Actriță complexă, cu har, stil și eleganță, și-a construit rolurile mereu atentă la nuanțe și cu rigoare dramatică.
A jucat în comedii, drame, comedii muzicale, roluri de compoziție, travesti, stilul său de interpretare fiind sigur, plin de forță și dramatism sau de umor și vivacitate, după cum o cerea rolul.
Diana Cheregi a venit în teatrul Pontic în anul 1973, după ce a debutat pe scena teatrului din Botoșani.
Cu un timbru frumos, dar cunoscând secrete de tehnică și artă a vorbirii care o ajutau să acopere cu vocea un ambitus cu mult mai mare, Diana Cheregi a interpretat cu strălucire marile eroine ale tragediei antice: Electra ("Legendele Atrizilor"), Corifeul ("Hecuba"), Cleona ("Andromaca").
A creat un anumit tip de ingenuă cu puritate voalată de un surâs inteligent, ușor ironic și cu o notă mai gravă, chiar dacă veneau din comedie.
Înzestrată cu simț muzical și voce frumoasă a fost nelipsită din distribuția fiecărui muzical montat pe scena constănțeană.
Ca profesor la Universitatea "Hyperion" și apoi la Univesitatea "Ovidius", a dezvăluit cu generozitate studenților săi din rosturile și sensurile artei teatrale. Mama Dia - așa cum i se spunea cu tandrețe - era mândră de studenții ei, ajunși și ei actori pe scenele țării.
Diana Cheregi a fost un partener de scenă minunat și serios.
A fost un om plin de farmec, mustind de umor frust ardelenesc (era ardeleancă), prietenos, mereu gata să sară în ajutorul celor aflați în nevoi.
Și-a adorat familia (căreia i-a fost nespus de devotată) și mai ales pe cei doi fii ai săi, Patrik și Răzvan.
Întregul colectiv al Teatrului de Stat îi va purta în suflet amintirea. Să-i fie somnul lin! Dumnezeu s-o odihnească!
Taguri
Articolul anterior Ministerul Sănătății a cerut CNAS continuarea programului pentru scleroza în plăci
Articolul următor Ora Pământului, sărbătorită în Parcul Teatrului Național "Oleg Danovki" din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei