DINU COCEA A MURIT - VIDEO

de Cuget Liber Marţi, 24 Decembrie 2013 251
Regizorul Dinu Cocea, autorul unor filme celebre, precum "Haiducii lui Șaptecai", "Zestrea Domniței Ralu" și "Săptămâna Nebunilor", a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat, pentru MEDIAFAX, fiica artistului, Oana Cocea.




Dinu Cocea a încetat din viată într-un spital din Paris, în urma unei insuficiențe cardiace. El a decedat pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informația mai târziu pentru a o menaja pe soția acestuia, Pușa Cocea.

"Conservase un spirit optimist și până în ultima clipă proiecta noi realizări profesionale", a declarat Oana Cocea, fiica regretatului artist.

Dinu Cocea s-a stabilit în România în ultimii ani, însă își petrecea timpul între București și Paris.

Fiica regizorului a precizat că în memoria tatălui său va fi organizată o ceremonie funerară, la Paris, cel mai probabil în data de 8 ianuarie.
Dinu Cocea a dorit să fie incinerat și urna cu cenușa acestuia va fi adusă în România, în jurul Paștelui, pentru a fi depusă în cavoul familiei de la cimitirul Sfânta Vineri din București, a precizat Oana Cocea, scrie Mediafax.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei