Președintele UDTR, Osman Fedbi, a primit, zilele trecute, o diplomă de excelență din partea E.S. Su Yanwen, Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanța, care a declarat că diploma a fost conferită "în semn de înaltă apreciere pentru contribuțiile sale importante aduse la dezvoltarea și întărirea relațiilor de prietenie între cele două popoare, ale Chinei și României". Evenimentul a avut loc la Consulatul General al Republicii Populare Chineze la Constanța, în prezența noului Consul al Chinei, Du Shunyi, a soției Consulului General Su Yanwen, Zhen Shuqin, dar și a secretarului general al Uniunii Democrate Turce din România, Ervin Ibraim. "A fost o onoare pentru mine să primesc o diplomă de excelență din partea unui diplomat chinez acreditat la Constanța", a declarat președintele UDTR Osman Fedbi. Reprezentantul UDTR a mai primit la începutul acestui an o plachetă din partea Consulului General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozçalýțkan, în semn de mulțumire pentru bunele relații de colaborare, în realizarea unor proiecte în parteneriat între instituțiile pe care le reprezintă, în anul 2014.
- Publicitate -