Reprezentanta Ministerului Educaţiei din Germania, prof. Sabine Schlattner, a fost prezentă în cursul zilei de joi, 12 mai, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, unde a acordat diplomele pentru atestatul de limba germană „Deutsches Sprachdiplom” B2/C1 celor 27 de elevi ai instituţiei de învăţământ, coordonați de profesorii de limba germană Lilia Cuciuc, Roxana Nicolăescu, Christian Peter, Cora Târhoacă.
- Publicitate -
La festivitate au fost prezenți și zece elevi de la Liceul Teoretic „Ovidius”, coordonați de prof. Alexandrina Ciobanu, Petra Gallinger și Dorina Văduva. Examenul s-a desfășurat în luna decembrie, în două etape. Prima etapă a conținut trei probe scrise (înţelegerea unui text citit, înţelegere după auz, redactarea unui text). A doua etapă a examenului a constat într-o probă orală, în cadrul căreia elevii au avut de prezentat un proiect care trebuia să demonstreze abilitățile elevului de a cerceta şi prezenta din diferite perspective o temă din spaţiul lingvistic german, utilizând diverse mijloace moderne.