În fiecare an, în cea de-a doua duminică a lunii mai, se sărbătorește Ziua Adolescentului, dată stabilită prin Legea nr. 197 din 17 noiembrie 1997.
- Publicitate -
Singurii despre care am aflat că și-au organizat sărbătoarea zilei lor au fost adolescenții medgidieni, care s-au întâlnit ieri pentru a serba Ziua Adolescentului. Programul acestora a început de dimineață, în sala de sport a Liceului Teoretic "Nicolae Bălcescu", unde au participat la competiții sportive, șah, tenis de masă și triatlon, coordonate de profesorii de sport ai liceelor din oraș.
Pe la prânz, profesori de psihologie au invitat adolescenții, profesorii și părinții la o dezbatere având ca temă "Adolescentul, trecut, prezent și viitor", în sala de spectacole a Casei de Cultură "I.N. Roman" din Medgidia, iar seara, au prezentat un spectacol artistic realizat de elevi ai liceelor "Nicolae Bălcescu", "Dumitru Hurmuzescu" și ai colegiilor "Kemal Attaturk" și "Nicolae Titulescu". S-a jucat teatru, au existat și demonstrații sportive, au cântat, dansat și parodiat, dar a avut loc, de asemenea, și o prezentare de modă, un concurs interliceal de cultură generală și un concurs de artă fotografică, desen și pictură.
Manifestarea a fost inițiată și coordonată de profesori Ionela Cristina Răduț și Monica Nedelcu, în parteneriat cu Primăria Medgidia, care a sponsorizat concursurile și a asigurat locul de desfășurare a dezbaterii și spectacolului.
"Această acțiune se dorește a fi un manifest al adolescenților care sunt arătați de cele mai multe ori cu degetul fără ca societatea să aibă dorința de a descoperi în ei ceva mai mult decât atitudinile rebele atât de intens mediatizate. Adolescenții s-au întâlnit pentru a se cunoaște mai bine și pentru a împărtăși pasiunile pentru sport și artă", a declarat profesor Ionela Răduț.