Duminică, 4 noiembrie, de la ora 12:00, la Hotel President din Mangalia, Asociația Culturală Wild Art va iniția episodul pilot al unui proiect de artă internațional "The magic Dobrogea, Dobrogea Without Borders". Ideea de Dobrogea magică și fără frontiere este una mai veche, dar puțin exploatată a artistei plastice Luiza Cala, artistă Wild Art din Mangalia, care, alături de fondatorii asociației, Marian Cojoc, Dan Ferariu și Laura Stroe, va da o notă de inedit și interes culturii fără frontiere, prin acest proiect punând în valoare atât artiștii autohtoni, cât și artiștii străini.
- Publicitate -
Un festival cultural numit "Without Borders" este organizat de ceva timp în Varna de o parte din artiștii care vor fi prezenți și în Dobrogea fără frontiere. În "Dobrogea magică, Dobrogea fără frontiere", se vor reuni artiști plastici, fotografi, muzicieni, scriitori și alte soiuri de artiști din toată lumea.
Duminică, vor expune lucrări de pictură, grafică, sculptură și fotografie la galeria hotelului President zece artiști ruși și bulgari: Nikolay Lazarov, Maria Varieva Svetlan Stefanov, Ana Stefanova, Ventzi Markov, Christiana Ivanova, Nikolay Rusev, Marina V.- Ruseva, Vasil Penchev, Georgi Kamenarov. Muzica nu va lipsi dintre arte, String Quartett Mihai o vor "agăța" în expoziție.
"The magic Dobrogea, Dobrogea Without Bourders" este un proiect organizat și promovat de Asociația Culturală Wild Art, susținut de Primăria Municipiului Mangalia, care speră că acest proiect va deschide calea și interesul publicului către un nou concept de turism cultural.