Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Doi ani de parteneriat cu o școală din Turcia

de Simona ANGHEL Marţi, 22 Noiembrie 2016 1008 < 1 min citire
Doi ani de parteneriat cu o școală din Turcia
Școala "Mihail Koiciu" Constanta a participat, săptămâna trecută, la un proiect educațional între România și Turcia, prilej cu care a fost încheiat un protocol de înfrățire cu Școala Esenyurt Fahir Ilkel Ortaokulu Istanbul - Turcia, pe o perioadă de doi ani. 
În cadrul proiectului a avut loc o masă rotundă la care au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Turc, lideri ai Federației Cadrelor Didactice din Europa și Asia (AVRASYA) și ai școlii cu care a avut loc semnarea protocolului de colaborare.
Programul a continuat cu vizite la sediile școlilor implicate în proiecte, ale federațiilor sindicale, al inspectoratului precum și cu un scurt tur al orașului Istanbul. 
"Considerăm că vom avea parte de o serie de activități și proiecte care să aducă beneficii atât școlii noastre, cât și instituției cu care ne-am înfrățit. Mulțumim Uniunii Democrate Turce din România care a făcut posibilă încheierea acestui parteneriat, Vildan Bormambet, Icbal Anefi, Melek Osman, Serin Turkoglu precum și întregii echipe implicate: Elena Ciubuc, Mi-haela Ignat, Doinița Daniela Duțu, Diana Popa", a declarat prof. Cătălina Dumbravă, directorul școlii constănțene.
Taguri
Articolul anterior Liceul TELECOM, beneficiarul unui important grant de peste 100.000 euro
Articolul următor Proiect județean de voluntariat, inițiat de elevi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei