Elevii Mihai Iliant și Edis Memiș, din Constanța, vor reprezenta țara noastră la concursul internațional de matematică – "Master of Mathematics". În perioada 21 - 26 februarie 2018, va avea loc la București, la Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu", cea de-a X-a Competiție Internațională de Matematică "Master of Mathematics", la care participă cele mai bune echipe de matematicieni, din 20 de țări din întreaga lume.
- Publicitate -
Din echipa României fac parte elevii Mihai Iliant, de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", și Edis Memiș, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanța.
Competiția este organizată de Societatea de Științe Matematice din România, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 și cu Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu" din București.