După cinci zile de turneu, zece reprezentații susținute deja în Focșani, Galați, Brăila, Constanța și Alexandria, Ateneul din Iași are surprize pregătite și pentru locuitorii din Cernavodă și Mangalia.
- Publicitate -
Astăzi, 3 martie, echipa Ateneului va oferi două "mărțișoare" speciale pentru iubitorii de teatru.
Piesa de teatru "Aventuri cu … DL. GOE" în regia lui Iulian Sandu va fi pusă în scenă începând cu ora 11.00, la Casa de Cultură "I.D. Chirescu" din Cernavodă și de la ora 17.00, la Casa de Cultură Mangalia.
Realizarea acestui proiect cultural de anvergură nu ar putea fi posibilă fără buna organizare a tuturor actorilor de pe plan local, care au rolul de a coordona, în cele mai bune condiții desfășurarea evenimentului.