Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța invită iubitorii baletului la primul spectacol din acest an - „Don Quijote”, programat sâmbătă, 25 ianuarie 2025, de la ora 18:30, în Sala Teatrului.
- Publicitate -
Această adaptare a poveștii nobilului Don Quijote, plecat într-o călătorie epică, este transpusă pe scena constănțeană pe muzica compusă de Ludwig Minkus și coregrafia clasică a lui Marius Petipa.
Din distribuție fac parte Cătălina Iliescu, Adrian Mihaiu, Iguacel Sanchez, Bogdan Bîrsănescu, Oana Dincă, Sara Hindaoui, Petronela Iordache.
Punere în scenă - Traian Vlaș. Costume - Adriana Urmuzescu. Asistenți -Irina Mihaiu, Cecilia Ursul.
Prețurile biletelor, conform diagramei sălii, sunt următoarele: 10 lei pentru copii, elevi și studenți, pe baza carnetului de elev / student vizat la zi; 20 lei pentru pensionari, pe baza talonului de pensie; 25 lei, 30 lei, 40 lei, 50 lei, pentru celelalte categorii.
Intrarea la spectacol se va face numai pe baza biletului de spectacol însoțit, după caz, de talonul de pensie, carnetul de elev sau carnetul de student.