Iubitorii
muzicii clasice sunt invitați în acest weekend la două spectacole de excepție,
organizate de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, găzduite de
Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.
- Publicitate -
Sâmbătă,
13 iunie 2026, de la ora 19:00, publicul va putea urmări celebra operă „Nunta
lui Figaro”, una dintre cele mai apreciate creații ale compozitorului Wolfgang
Amadeus Mozart. Spectacolul impresionează prin povestea plină de umor,
intrigile amoroase și muzica sa inconfundabilă, considerată un reper al
repertoriului liric universal.
Duminică,
14 iunie 2026, tot de la ora 19:00, pe aceeași scenă va fi prezentată opera
„Tosca”, capodopera semnată de Giacomo Puccini. Drama pasională, încărcată de
emoție, iubire și sacrificiu, este una dintre cele mai îndrăgite lucrări din
istoria operei, datorită muzicii sale spectaculoase și forței dramatice a
personajelor.
Cele
două reprezentații oferă publicului constănțean ocazia de a redescoperi
frumusețea operei și de a se bucura de interpretările artiștilor lirici ai
teatrului constănțean, într-un cadru dedicat artei și culturii.
Biletele
pot fi achiziționate de la agenția teatrului sau prin platformele de ticketing
partenere.