Senatul a adoptat, luni, un proiect de modificare a Codului administrativ, stabilind că durata mandatului viceprimarului va constitui vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite.
- Publicitate -
Proiectul modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fiind determinat de necesitatea îndeplinirii Jalonului 418 din Planul National de Redresare și Reziliență (PNRR).
Actul normativ urmărește sprijinirea dezvoltării carierei funcționarilor publici pe bază de merit și gestiunea personalului contractual din administrația publică, se arată expunerea de motive.
În acest sens, se prevede structurarea carierei pentru funcționarii publici de execuție în funcție de responsabilitățile funcționale și competențele necesare, începând cu anul 2027, și uniformizarea funcțiilor publice, simplificarea cadrului legal, creșterea eficientei administrației publice, protejarea drepturilor personalului și adaptarea competențelor acestora la nevoile reale, precum și o mai bună gestionare a resurselor umane din administrația publică.