Luni, 27 Iulie 2026

Investiție pentru protejarea mediului și sprijinirea fermierilor din comuna Mihail Kogălniceanu

de Carmen MOCANU Luni, 27 Iulie 2026 82 2 min citire
Investiția privind construirea unei platforme pentru colectarea și valorificarea gunoiului de grajd în comuna Mihail Kogălniceanu a ajuns într-o nouă etapă. Lucrările au fost verificate în teren, iar constructorul a primit avizul necesar pentru începerea turnării betonului.
Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, a vizitat șantierul pentru verificarea fazei determinante referitoare la execuția plăcii radier a platformei.
În urma controlului, s-a constatat că lucrările au fost realizate în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, astfel că a fost acordat avizul pentru continuarea investiției.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că lucrările sunt executate în conformitate cu proiectul tehnic, motiv pentru care a fost acordat avizul pentru începerea turnării betonului. Continuăm să monitorizăm fiecare etapă a investiției, astfel încât lucrările să fie realizate la cele mai bune standarde de calitate. Mergem mai departe, către următoarea etapă!", a transmis primarul Ancuța Belu.
Proiectul, intitulat „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Mihail Kogălniceanu", urmărește dezvoltarea unui sistem modern de gestionare a deșeurilor provenite din activitățile agricole și zootehnice.
Sursa de finanțare a investiției a fost modificată, iar lucrările urmează să fie realizate cu fonduri asigurate de Administrația Fondului pentru Mediu.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă dezvoltarea și modernizarea sistemelor de gestionare a deșeurilor, cu accent pe colectarea separată și valorificarea biodeșeurilor agricole. Investiția ar urma să contribuie la reducerea poluării cu nitrați și la protejarea resurselor naturale.
Valoarea totală a proiectului este de 3.912.567,70 lei, echivalentul a aproximativ 788.220,25 euro. La această sumă se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile, în valoare de 734.986,66 lei.
Contractul de finanțare pentru implementarea proiectului a fost semnat în luna iunie 2025. Inițial, investiția urma să fie realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, însă finanțarea a fost ulterior transferată către Administrația Fondului pentru Mediu.
Implementarea acestui proiect va contribui atât la protecția mediului, cât și la sprijinirea fermierilor din comună, prin crearea unui sistem eficient și sustenabil de colectare și valorificare a gunoiului de grajd", au transmis reprezentanții administrației publice locale.
Taguri
Articolul anterior Patru localități din Constanța rămân marți, 28 iulie, fără curent electric
Articolul următor Aproape 47 de milioane de lei, premiul pus în joc, săptămâna aceasta, la Loto 6/49

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei