Duminică, 07 Iunie 2026

Drepturile copilului, în dezbatere la Liceul "Lucian Blaga"

de Cuget Liber Sâmbătă, 12 Decembrie 2009 469 < 1 min citire
În sala de festivități a Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Constanța a avut loc, recent, evaluarea Proiectului educativ "Drepturile copilului sunt lege". Încadrat în domeniul Educație pentru cetățenie democratică, proiectul are ca scop educarea elevilor în spiritul drepturilor omului și ale copilului, dezvoltarea unui comportament civic democratic. Grupul țintă este reprezentat de un număr de 74 elevi din clasele I-XII (20 de elevi din clasele III-IV, 32 elevi din clasele V-VIII, 22 elevi din clasele IX-XII). Coordonată de prof. Elena Basa, director adjunct, și Adriana Ioniță, psiholog școlar, activitatea s-a derulat în perioada noiembrie - decembrie 2009 și printre colaboratori s-au numărat: profesor în științe sociale Vicențiu Daniel Geoglovan, de la Colegiul Tehnic de Marină "Al. I. Cuza" Constanța, profesorii de istorie Mariana Ștefan și Angela Colța, profesor de educație plastică Andreea Anăstăsoaie și învățător Mariana Postole.
Cu această ocazie au avut loc dezbateri cu elevii sub genericul "Drepturile copilului în acțiune", teatru-forum al Clubului Impact Amiral din cadrul Colegiului Tehnic de Marină "Al. I. Cuza" Constanța, diseminarea participării la concursul național "Democrație și toleranță" - etapa națională - desfășurat la Timișoara, 2009 și prezentare de creații literare pe tema "Drepturile copilului".
Taguri
Articolul anterior Un elev de la Colegiul "Mircea cel Bătrân" a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori
Articolul următor La Școala Tuzla a venit "ECOCrăciunul"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei