Sâmbătă, 06 Iunie 2026

După ce a câștigat un concurs de proiecte. Elevă de la Liceul de Informatică, invitată la Casa Albă

de Cuget Liber Joi, 29 Ianuarie 2015 258 1 min citire
După ce a câștigat un concurs de proiecte. Elevă de la Liceul de Informatică, invitată la Casa Albă
O elevă a Liceului Teoretic Internațional de Informatică din Constanța a fost invitată la Casa Albă, în urma câștigării unui concurs internațional de eseuri, ea ocupând primul loc în Europa, informează Mediafax. Potrivit reprezentanților liceului, Elif Memet, elevă în clasa a XII-a, a participat la un concurs de eseuri organizat de Gulen Institute Youth Platform, din Huston, SUA. Unul din obiectivele acestui program este de a-i ajuta pe tineri în a defini probleme legate de pace și armonie socială, de a le discuta și găsi soluții din propriile perspective personale.
De asemenea, participarea la acest program ajută elevii în a-și construi deprinderi sociale, în a-și dezvolta abilitățile de cercetare și compunere și nu în ultimul rând de a interacționa și schimba idei între ei, ca reprezentanți ai unor culturi diferite. Eseul realizat de eleva din Constanța a răspuns la întrebarea "Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetățenii lumii?", iar soluția dezbătută în ansamblu de Elif Memet propune microfinanțări în agricultură. Ea a participat la acest concurs alături de peste 1.000 de elevi din 65 de țări.
Clasându-se pe locul 13 la nivel mondial și prima din Europa, Elif a fost invitată la Ceremonia de Premiere ce va avea loc la Washington, în luna aprilie, și va călători acolo în mod gratuit, însoțită de sora ei. Ea își va prezenta eseul la ceremonia ce va avea loc la Casa Albă, în data de 15 aprilie.
Taguri
Articolul anterior Spaima șoselelor. Tinerii până în 30 de ani, cei mai periculoși șoferi
Articolul următor Paturi de spital și veselă nouă pentru bătrânii bolnavi din Cumpăna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei