Banca Națională a României, în parteneriat cu Ministerul
Educației și inspectoratele școlare județene, a desfășurat marți, 18 octombrie
2022, o Lecție națională de educație financiară cu scopul creșterii nivelului
de conștientizare a importanței educației financiare în rândul elevilor.
- Publicitate -
Evenimentul a fost deschis de către guvernatorul BNR, Mugur
Isărescu, care a primit la sediul băncii centrale vizita a peste 50 de elevi de
clasa a VIII-a din București, însoțiți de profesorii lor, cu care a discutat pe
durata unei ore despre istoria banilor și a băncilor.
În paralel cu lecția susținută de guvernatorul BNR,
echipele de educație financiară din sediul central și din toate sucursalele și
agențiile BNR din țară au interacționat cu elevi și cadre didactice de la
unități de învățământ din toate județele țării, într-un efort care a cumulat
1.476 unități școlare și 5.548 clase de elevi din ciclul primar, gimnazial și
liceal cu un total de 136.082 participanți.
La nivelul Sucursalei regionale Constanța, Lecție
națională de educație financiară a reunit 98 de unități de învățământ,
totalizând un număr de 12.737 elevi din județele Constanța (52 unități de
învățământ - 277 clase – 6.925 elevi) și Călărași (46 unități de învățământ –
233 clase – 5.812 elevi). Între acestea și Școala Gimnazială Nr. 17 „Ion
Minulescu" din Constanța, unde a avut loc activitatea cu tema „Istoria
banilor. Leul și elementele de siguranță",
după cum informează prof. Gabriela Bîcă, consilier de imagine,
Activitatea, organizată în contextul „Lecției naționale
de educație financiară” alături de Banca Națională a României, a fost
coordonată de prof. Sdic Irina-Laura, și la ea au participat elevii claselor a
V-a B, a VI-a B și prof. Burci Adriana, Sandu Cristina, Calpacenco Mirela.
Acest eveniment este parte a preocupărilor
constante ale băncii centrale de a promova importanța educației financiare,
susținute și prin programele și proiectele derulate la nivel național încă din
2009 și cuprinse în Strategia multianuală de acțiune în domeniul educației
financiare a Băncii Naționale a României.