Concursul interjudețean „Educație pentru sănătate”, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, va reuni sâmbătă, 16 mai 2026, la Constanța, elevi din 15 județe ale țării. Evenimentul este organizat de Colegiul Național de Arte Regina Maria, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța.
- Publicitate -
Competiția, inclusă în Calendarul Proiectelor Educative Extrașcolare Regionale și Interjudețene 2026, va începe la ora 10.00 și va cuprinde două secțiuni dedicate elevilor din ciclul gimnazial și liceal.
Secțiunea de creație se adresează elevilor din clasele V–XI și include concursuri de fotografie pentru clasele V–VI și realizare de afișe pentru clasele VII–XI. În paralel, elevii claselor VII–XI, calificați în urma etapelor județene, vor participa la secțiunea științifică.
La ediția din acest an s-au calificat participanți din județele Alba, Arad, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Galați, Gorj, Maramureș, Neamț, Olt, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Constanța.
Temele propuse pentru concursurile de creație sunt adaptate fiecărei categorii de vârstă: „Gesturi mici, efecte mari” pentru clasele V–VI, „Fii propriul tău antrenor pentru sănătate” pentru clasele VII–VIII și „Sănătatea ta, viitorul tău: Prevenția începe azi!” pentru clasele IX–XI.
Subiectele pentru proba științifică au fost elaborate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Județeană Constanța, partener tradițional al proiectului.
Organizatorii subliniază că proiectul promovează educația pentru sănătate ca parte esențială a dezvoltării armonioase a copiilor și adolescenților, în spiritul Programului Național „Educație pentru Sănătate în Școala Românească”, derulat prin parteneriatul dintre Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.
Evenimentul se va încheia cu un concert festiv dedicat celei de-a XIII-a ediții a concursului, programat sâmbătă, de la ora 13.30, în Sala „Sergiu Celibidache” a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.