Vineri, 05 Iunie 2026

Elevi din Medgidia, premiați la Tabăra de Robotică

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 25 Iulie 2019 250 < 1 min citire
Trei elevi coordonați de prof. Gina Șerban au reprezentat, săptămâna trecută, echipa de robotică a Liceului Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia, la Tabăra Națională de Robotică de la Beclean. Cu această ocazie, elevii și profesorii au luat parte la o serie de cursuri de construcție robot, programare, proiectare 3D, management de echipă, comunicare, dezvoltare personală. După finalizarea competiției de robotică, s-a anunțat tema proiectului, care a fost realizat de fiecare echipă în parte și prezentat în ultima zi a taberei.
Potrivit directorului instituției de învățământ, Marius Furtună, pe lângă cunoștiințele acumulate, elevii și-au făcut prieteni noi, atât în cadrul cursurilor, cât și cu ocazia activităților recreative și a nelipsitului foc de tabără.
Organizatorii evenimentului, "Esentza Robotics" și "Nație prin educație" au avut ca scop pregătirea echipelor participante pentru următorul sezon al Competiției, "First Tech Challenge" - Campionatul internațional de robotică. 
Elevii care participă la programul "First Tech Challenge" dezvoltă abilități STEM (științe, tehnologie, inginerie și matematică) prin construirea de la zero a unui robot funcțional și învață să practice principiile ingineriei, în timp ce învață valoarea muncii, inovației și lucrul în echipă. 
Taguri
Articolul anterior Trei zile de distracție la Năvodari. Administrația locală marchează "Zilele Orașului"
Articolul următor Pregătiri pentru noul an școlar. Mii de manuale nici nu au fost încă elaborate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei