Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Elevii Colegiului de Artă, preocupați de amenajarea litoralului

de Mihai Sârbu Sâmbătă, 14 Februarie 2009 240 2 min citire
Elevii secției de design a Colegiului Național de Artă "Regina Maria", coordonați de prof. Constantin Grigoruță, au avut ocazia, de curând, să pună arta în slujba unui țel pe cât de nobil, pe atât de urgent. Este vorba de dezvoltarea durabilă a zonei litoralului românesc, grav afectat de activitățile economice care de multe ori agresează mediul natural, afectându-l pentru o perioadă lungă în schimbul unor câștiguri trecătoare. În cadrul proiectului european "Plancoast", dedicat promovării conceptului de dezvoltare durabilă, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" a provocat elevii să realizeze lucrări de pictură, grafică și fotografie, prin care să ilustreze situația actuală a litoralului și felul în care văd ei posibile soluții pentru viitor.
Între subiectele propuse elevilor pentru lucrări s-au numărat impactul activităților umane (accidente, deversări, etc.), fenomene naturale ale zonei costiere/maritime, eroziunea costieră, utilizarea energiei valurilor și vântului, turismul și amenajarea plajelor, zone și activități cu rol militar, activitatea pescărească marină, industria și impactul acesteia asupra mediului marin și altele similare. Elevii clasei a IX-a au avut de pregătit ilustrații, cei din clasa a X-a au avut de realizat fotografii și prelucrări digitale cu scopul realizării unor afișe, pentru ca elevii clasei a XI-a să contribuie cu afișe cu rol educativ. Clasa a XII-a a trebuit să se ocupe de signaletica specifică activităților din zonele de coastă și maritimă.
"Proiectul a venit când noi eram luați și în alte acțiuni, iar în plus, perioada aceasta de iarnă nu a fost chiar cea mai nimerită pentru a aborda subiectul în totalitate. Nu am avut parte nici de o iarnă ca în povești, ca să avem lucruri interesante, și atunci neavând lumină foarte bună, mai ales în zona fotografiei lucrurile nu au mers chiar atât de bine, cum mi-aș fi dorit. Însă titlul proiectului "Planificarea spațială maritimă în zona costieră" i-a încântat". a declarat Grigoruță. "Elevii au realizat câteva desene și schițe prima dată. Am avut parte, pe clase, și de ilustrație care să poată fi folosită în materialele Institutului și în cadrul proiectului respectiv și după aceea am avut parte de o viziune, dacă vreți, futuristă".
Elevii au făcut și multe fotografii, dar au fost originali în ce privește planșele ce au ca temă posibilitățile pentru viitor, propunând soluții interesante, ca design, pentru construcții litorale și pentru amenajarea malului mării.
Taguri
Articolul anterior ONG-urile își doresc un parteneriat educativ mai concret
Articolul următor Marea în paginile unor noi cărți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei