Elevii Colegiului Național Militar "Alexandru Ioan Cuza", premianți la concursurile școlare

de Cuget Liber Miercuri, 24 Iunie 2020 199
Elevii de la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" din Constanța fac cinste în fiecare an instituției și uniformei, obținând locuri fruntașe la diferite discipline. Spiritul competitiv și dorința de afirmare a elevilor, împreună cu dăruirea și implicarea dascălilor, duc an de an la un palmares de performanțe.
În anul școlar 2019 - 2020, elevii colegiului au obținut la olimpiadele școlare premiul I la handbal - fete, două premii III și calificare la etapa națională la istorie și nouă mențiuni și premii speciale la limba și literatura română, istorie și psihologie. De asemenea, la concursurile școlare, cadeții au câștigat premii și mențiuni la toate etapele: județene, regionale, naționale și internaționale, astfel: opt premii I, 13 premii II, 17 premii III și 29 de premii speciale și mențiuni.
În plus, colegiul a inițiat și coordonat proiectul internațional Etwinning "Holidays of Joy-Christmas and Easter in my country" și a participat la proiectul european "Erasmus Leaders", prin intermediul căruia elevii au beneficiat de seminarii interactive cu voluntari străini.
La Concursul Național de creație literară "Fall", din Suceava, elevul Marian Casian Vasile, coordonat de prof. Geanina Roșu, și eleva sergent Lia Pascaru, coordonat de Mihaela Matache, au obținut două premii II. La Concursul Național de eseuri "România, țara mea!", eleva sergent Lia Pascaru a câștigat premiul I, eleva Andreea Toma, coordonată de prof. Geanina Roșu, a luat premiul al doilea, eleva sergent Ecaterina Bilboreanu a obținut premiul special, iar elevul Iaris Morariu, mențiune.
De asemenea, la Concursul Național cu participare internațională "Ion Barbu-Dan Barbilian", de la Călărași, eleva sergent Ana Maria Postolachi a primit mențiune, iar la Festivalul Național al formațiilor de teatru "Art.Arm" din Timișoara, Marele Premiu a fost acordat trupei de teatru "Atlantis", profesori coordonatori Mihaela Matache, Valeria Hînza, Ioana Cumpănașu și bibliotecar Daniela Ivanciu.
Mențiune a luat și eleva Bianca Andreea Luca la Concursul Național de traducere poetică "Elena Mavrodin", din Focșani, iar la Concursul Național al Revistelor Școlare "Jurnaliști în devenire", premiul I a fost câștigat de redactor șef elev sergent major Petru Rîlea, profesori coordonatori Adrian Ilie și Iuliana Negreț.
Rezultate deosebite au fost înregistrate și la Concursul Național de eseuri "Licean în România", unde elevele Lia Gabriela Pascaru și Andreea Toma au câștigat câte un premiu II, eleva Ecaterina Bilboreanu a primit un premiu special, iar elevul Iaris Morariu, o mențiune.
XXX
Elevii de la Colegiul Național Militar din Constanța s-au evidențiat și la Concursul Național de Istorie "1 Decembrie - Ziua Națională a României", unde au câștigat o mențiune, acordată elevilor Lia Pascaru, Bianca Luca și Cosmin Constantin, coordonați de prof. Adrian Ilie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei