Aproape opt mii de elevi constănțeni s-au înghesuit, în week-end, să participe la competițiile școlare organizate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Au participat 7.922 de elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal atât din mediul rural, cât și din mediul urban. Astfel, sâmbătă, la etapa pe școală a concursului de matematică "Euxin Math", au participat 2.083 de elevi de clasa a doua, 2.444 de elevi de clasa a treia și 2.102 de elevi de clasa a patra. Pentru etapa locală a concursului, de pe 21 martie, se califică toți elevii care obțin peste 80 de puncte, după soluționarea contestațiilor. Participarea elevilor a fost gratuită.
- Publicitate -
De asemenea, sâmbătă, 725 de elevi ai claselor VI - XII s-au prezentat la etapa locală a olimpiadei de fizică. Competiția s-a desfășurat în 11 unități de învățământ, iar în organizarea ei s-au implicat 80 de cadre didactice, atât din municipiul, cât și din județul Constanța. Tot sâmbătă, 568 de elevi de gimnaziu și de liceu au participat la olimpiada de religie, etapa locală, organizată în opt centre de concurs și pentru care s-au implicat aproximativ 90 de cadre didactice.