Sărbătoarea Crăciunului cu semnificaţia şi frumusetea sa specială aduce mereu bucurie în sufletele noastre. Bucuria de a dărui, bucuria de a face fapte bune, şi mai ales bucuria de a ajuta. În această perioadă a anului, tot ceea ce avem de făcut este să transmitem mai departe magia binelui, a purității şi a iubirii. Cu aceste sentimente, insuflate de părinţi şi cadrele didactice, preşcolarii şi elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud au pornit în aventura de Craciun. Cei mai mici, preșcolarii de la Grădiniţa „Albatros” au desfășurat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, o activitate pentru cetăţenie democratică, intitulată „Poveste de Crăciun”.
- Publicitate -
Potrivit directorului instituţiei de învăţământ, Ana Maria Brăteanu, cei mici au confecţionat felicitări pentru persoanele vârstnice de la căminul de bătrâni „Finţia”. La rândul lor, părinţii au pregătit pachete cu alimente, dulciuri şi fructe, iar doamnele educatoare le-au oferit darurile, i-au colindat și au trăit împreună emoția sărbătorilor de iarnă. În acelaşi timp, elevii și profesorii liceului s-au mobilizat exemplar şi au continuat cu acţiunea de voluntariat „Shoe Box of Joy”, în parteneriat cu Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Eforie Sud. Donaţiile de ordin material şi financiar au fost destinate pe de o parte elevilor cu posibilităţi limitate din cadrul şcolii, iar pe de altă parte, familiilor defavorizate din satele Viroaga şi Căscioarele. Aventura Crăciunului a continuat cu proiectul „Magia iernii”, prin intermediul căruia elevii din clasele primare au realizat serbări minunate, iar elevii de liceu au finalizat proiectul cu flashmob-ul dedicat lui Moș Craciun.