Guvernul a aprobat ieri în ședință, acordarea sprijinului financiar de 180 de lei lunar pentru elevii beneficiari ai programului național de protecție socială "Bani de liceu" în anul școlar 2007/ 2008, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
- Publicitate -
Banii se acordă elevilor care urmează liceul sau învățământul profesional - școala de arte și meserii și anul de completare, cursuri de zi. Beneficiarii programului "Bani de liceu" sunt elevi care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii de acordare a sumei, este de maximum 150 de lei. Sunt incluși în acest program și elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori se află sub tutelă, în cazul respectării condiției impuse de cuantumul venitului pe membru de familie. Acordarea sprijinului financiar se face lunar, din sume alocate de la bugetul de stat. În anul școlar 2007-2008, beneficiază de acest program social 140.888 elevi.