În săptămâna 9-14 noiembrie, elevii și profesorii Liceului Teoretic "Traian" organizează o serie de manifestări dedicate Zilei Dobrogei, desfășurate sub deviza "Dobrogea: trecut, prezent și viitor!". Dintre acestea amintim proiectul "Dapyx - Primul Rege Get care a înfruntat Imperiul Roman", realizat în colaborare cu Fundația DANAIS și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, cu participarea claselor a VI-a și a VIII-a, coordonați de prof. Dorina Chivu, precum și participarea la simpozionul științific cu tema "Dobrogea: 137 de ani de la revenirea la patria-mamă" desfășurat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu participarea elevilor clasei a XI-a G, coordonați de prof. Dorina Chivu, Mirela Myrone și Gabriel Stratenie.
- Publicitate -
Vineri, 13 noiembrie, ora 11.00, vor depune coroane la Monumentul Eroilor, cu acest prilej evocând evenimentele care au dus la obținerea independenței și reintegrarea Dobrogei la Statul Român, cu participarea elevilor claselor a VIII-a, coordonați de prof. Mirela Voicu și Monica Astăluș.