Dacă prin alte localități sunt probleme atunci când vine vorba despre elevi sau studenți, grija permanentă a administrației din orașul Năvodari pentru aceste categorii este foarte cunoscută în tot județul.
- Publicitate -
Reprezentanții Primăriei Năvodari anunță că, în zilele de 29, 30 și 31 august, se va face plata cererilor depuse pentru decontarea a 50% din contravaloarea abonamentelor pentru elevi și studenți.
Astfel, se vor deconta cererile depuse în intervalul 1.07.2016 și 31.07.2016 (cererile înregistrate cu numere între 2.739 - 2.917). Plata se va face la casieria Direcției Economice, iar titularii cererilor trebuie să se prezinte cu actul de identitate.
Reamintim că, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Năvodari, elevii și studenții beneficiază de ajutor din partea primăriei la decontarea transportului pentru cei care fac naveta la Constanța. Practic, administrația din Năvodari le decontează 50 % din taxa de transport.
În aceste condiții, este clar că orice tânăr din Năvodari care dorește să urmeze o facultate are tot sprijinul din partea autorităților locale. Tocmai de aceea, nici nu este de mirare că numărul studenților a crescut de la un an la altul.