Joi, 14 decembrie 2023, de la ora 17,30, în Aula
Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, va avea loc un eveniment
pregătit într-o manieră mai aparte. Este vorba despre lansarea cărții „Epistole
către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide", (Editura Eikon, 2023) în
prezența editorului Ion Codrescu, conf. univ. dr. în Istoria artei la
Universitatea „Ovidius” din Constanța, avându-i ca invitați pe prof. univ. dr.
Ioan Stanomir, prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici și scriitorul Ovidiu
Dunăreanu, membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, cu
toții prezenți cu un text în volum.
- Publicitate -
Lansat la târgul de carte GAUDEAMUS ce a avut loc la
București luna trecută, volumul conține o serie de scrisori în română, engleză și
franceză, dinspre prezent spre trecut, care îl au ca adresant pe nimeni altul
decât cel mai mare poet al latinității, Publius Ovidius Naso, inițiind un
dialog in absentia cu o mare personalitate. De asemenea, această carte adună
contribuțiile unor intelectuali, scriitori din toate părțile lumii, Franța,
SUA, Elveția, Spania, Canada, Marea Britanie, Suedia, Japonia, voci distincte
care subliniază indirect moștenirea culturală comună pe care o reprezintă opera
poetică a lui Ovidius. Fiecare scrisoare constituie indirect și un exercițiu de
admirație care deschide către un imaginar orizont de posibilitate, acela al
unei comunicări dincolo de timp cu acest creator extraordinar care a fost
Ovidius. Într-un fel, cartea desenează o hartă imaginară a unui dialog care unește
câteva din marile culturi pentru care opera literară a lui Ovidius reprezintă
un reper fundamental.
Însă, mai mult decât orice, cartea este emblematică pentru
spațiul cultural dobrogean, pentru orașul Constanța, fostul oraș Tomis care l-a
găzduit pe marele poet în exilul său și care a prilejuit scrierea unor opere
precum „Tristia și Pontica” (Epistulae ex Ponto). De asemenea, ea a fost
ilustrată de către Ion Codrescu cu minunate lucrări de grafică, evocând, de o
manieră impresionistă, stări sufletești pe care opera și personalitatea acestui
poet i le-a indus.
Lansarea cărții se încheie cu o degustare de vin
asigurată de către S.C. Podgoria Ovidius SRL, prin bunăvoința directorului Ion Ștefan.
De asemenea, Restaurantul japonez Tokyo Rikiya din
Constanța, prin amabilitatea domnului Watanabe Takehiro, va însoți degustarea
vinului cu câteva platouri de sushi.
Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene
„Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției,
https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.