Erwin Șimșensohn, apel către candidații în alegeri: ”La Constanța avem nevoie de o sală de teatru”
de Simona ANGHELMiercuri, 24 Aprilie 2024 2785 3 min citire
Asculta stirea
Aseară, pe scena Teatrului Odeon, a avut loc Gala
Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediție, un
eveniment ce premiază excelența în cultura românească.
- Publicitate -
Regizorul Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat
Constanța, a câștigat premiul la categoria TEATRU, pentru proiectul managerial
de la Teatrul de Stat Constanța, care a revitalizat trupa și viața culturală a
orașului.
Vă prezentăm în continuare emoționantul mesaj transmis de
pe scena Teatrului Odeon, de cel care de cinci ani încoace nu încetează să
spere că la Constanța va exista un teatru dramatic NAȚIONAL.
„La Constanța nu aș fi putut face nimic fără o echipă. Am
o echipă extraordinară și vreau să mulțumesc echipei mele – echipa de actori,
echipa artistică, echipa tehnică, echipa administrativă: directoarei economice
Mihaela Petrescu, directorului tehnic Viorel Urse, celor două colege care sunt
alături de mine Alina Vasiliu consultant
artistic și Diana Mititelu regizor. Cu această echipă de forță facem lucrurile
împreună. Împreună noi am reaprins dragostea pentru teatru, zic eu, am
construit o stagiune estivală națională, am reușit să diversificăm repertoriul,
am atras noi categorii de public, am accesibilizat spectacole pentru diverse
categorii de handicap. Acest concept al accesibilizării îl consider extrem,
extrem de prioritar. Mi se pare foarte important ca teatrul să fie accesibil și,
de fapt, toate formele de cultură, să fie accesibile tuturor membrilor
societății, chiar și celor cu handicapuri severe. Trebuie neapărat ca ei să
aibă acces la tot ce înseamnă teatru, film, literatură, biblioteci. Trebuie să
facem tot posibilul ca tot ce facem noi, în instituțiile publice, mai ales, să
fie accesibil tuturor categoriilor de spectatori. Am atras la Constanța
regizori relevanți din toate generațiile, am încurajat debutul în mai multe
domenii conexe teatrului, tabere de creație scenografică, de dramaturgie,
festivaluri de film, seri de poezie. Sprijinim mediul independent de câte ori
avem posibilitatea să o facem, aducem spectatori din București, practic
diversificăm oferta turistică a orașului prin cultură. Mulțumesc mult autorităților
locale pentru sprijinul fără de care nu am fi putut face nimic la Constanța. În
primul rând Consiliului Județean Constanța și întregii echipe de la Direcția de
cultură, Primăriei municipiului Constanța. Vreau să mulțumesc presei din
Constanța că a fost alături de noi în toți acești cinci ani de când sunt
manager acolo. Partenerilor noștri instituționali împreună cu care noi facem
multe lucruri împreună: Universitatea Ovidius/ Facultatea de Arte, Camera de
Comerț, TransilvaniaFilm, Oistar, UNITER, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu
Gheorghe, , Asociația Culturală Șerban Ionescu (…). Mulțumiri multe
voluntarilor constănțeni, tineriminunați care sunt alături de noi în toate
programele. Nu în ultimul rând constănțenilor, acestor minunați constănțeni
care sunt alături de noi nu doar ca spectatori, dar și un sprijin moral
mereu-mereu alături de noi, echipa Teatrului de Stat Constanța.Constănțenii
merită în Dobrogea un teatru național. Singura regiune istorică din România
care nu are un teatru dramatic național. Și mai mult decât atât este un oraș
care merită o adevărată sală de teatru. Așa că pentru toți candidații la
diverse funcții, în această perioadă: doamnelor, domnilor candidați la
Constanța avem nevoie de o sală de teatru. Și bineînțeles, cel mai important,
mulțumiri familiei mele, soției mele, Eliza, și fetelor mele care au reușit să
reziste și să suporte această navetă pe care o fac permanent București -
Constanța", a spus Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, pe
scena Teatrului Odeon din capitală