Două autoturisme de lux căutate de autoritățile din Suedia, descoperite de poliţiştii de frontieră constănțeni

Eugen Albu vrea să scoată Palatul Copiilor din Constanța din "conul de umbră"

de Simona ANGHEL Joi, 21 Noiembrie 2024 1303
Începând de joi, 21 noiembrie 2024, la conducerea Palatului Copiilor din Constanța se află detașat în interesul învățământului prof. Eugen Albu, după ce prof. Roxana Mitan și-a dat demisia.
Miercuri, 20 noiembrie, la momentul în care l-am contactat, noul director doar ce finalizase predarea-primirea cu fostul director Roxana Mitan și a apucat să spună că planul său de „bătaie” pleacă de la necesitatea lucrului bine făcut care trebuie să fie vizibil.
Dar cine este prof. Eugen Albu, care se ocupă de instruirea copiilor de la cercul de taraf? Prima interacțiune cu fosta Casă a Pionierilor a avut în luna mai 1979, unde a activat până în anul 1986, când a plecat în Armată. După ce a fost lăsat la vatră și-a continuat cariera în domeniul muzical în plan internațional. „La un moment dat am fost sunat de fostul meu profesor de la Casa Pionierilor care, foarte bătrân fiind, mi-a propus să vin în locul lui. Și astfel, din 2006, am avut catedră de suplinitor, până în 2008, când m-am titularizat, după care am luat toate gradele și iată-mă propus acum de colegii mei în funcția de director. Sunt un tip voluntar, pentru că așa mi-e felul, și pentru că în consiliul profesoral al Palatului Copiilor am fost propus de 99,9% din colegi nu am putut să refuz. Am o echipă bună alături de mine cu care sunt convins că vom face ca Palatul Copiilor să iasă din acest con de umbră și lumea să știe că aici se fac lucruri deosebite”, a declarat pentru „Cuget Liber” prof. Eugen Albu.
Întrebat cum va acționa pentru remedierea cât mai urgentă a situației de la bazinul de înot, prof. Eugen Albu a afirmat că trebuie să se informeze mai precis și după ce va deține date concrete va comunica ce este de făcut.
Reamintim că de o perioadă lungă de timp, din cauza restanțelor la plata facturilor către RADET, dar și a lucrărilor din zonă, la bazinul de nataţie de la Palatul Copiilor nu mai există căldură, iar apa care se află în acesta este rece ca gheaţa. Motiv pentru care copiii se antrenează mai mult pe uscat, iar ceea ce este și mai trist, vor rata Naționalele.
Să sperăm că noul director iubește la fel de mult sportul, precum iubește muzica și va face tot posibilul ca acești copii atât de talentați, multipremiați la înot, să se întoarcă în bazinul lor. De altfel și singurul din Constanța de această mărime, care permite antrenamente apropiate de condițiile de concurs.
În ceea ce privește probabilitatea de a avea alături și un adjunct, noul director a spus că, deocamdată, nu s-a hotărât, dar se va organiza concurs. În consiliul profesoral în care a fost propus prof. Eugen Albu pentru funcția de director au mai fost propuși pentru funcția de director adjunct Radu Fulga (cercul de ceramică modelaj) și Elena Hălmăgean (înot).

Taguri

Comentează știrea

Gogu
21 noiembrie 2024

Să îl dărâme și sa construiască blocuri de lucs

Părinte
21 noiembrie 2024

Poate da și drumul la căldură, ca stau copiii infofoliti la cercuri. Nu e posibil ca la sfârșitul lunii noiembrie într-o unitate de învățământ caloriferele sa fie "călâi".

Alt parinte
23 noiembrie 2024

Mie mi miroase a politic aici....cineva numeste pe altcineva ca sa raspunda la comenzi. Ce fosta directoare nu ar fi vrut sa fie apa calda in bazin? Nu poti face ceva fara finantare. Banii vin de la stat si sunt dati prin decizii politice. Deci hai lasati vrajala cu tzambalul ca nu prostiti pe nimeni.

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Anunțuri Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate