Eurovision 2012. Vezi cine a rămas în selecția românească

de Cuget Liber Marţi, 28 Februarie 2012 245
Melodiile lui Aurelian Temișan și Cătălin Josan nu au fost acceptate pe lista pentru Eurovision, conform oficialilor TVR.
"S-au desfăcut plicurile pentru a vedea dacă s-a respectat regulamentul. Pe noi, în această etapă, nu ne-au interesat care sunt compozitorii sau cine cântă melodia propusă. Nu a respectat regulamentul, face parte din cele 45 de piese respinse. Noi n-am ascultat melodiile, ci le-am măsurat să vedem dacă se încadrează în trei minute. Mâine (astăzi - n.r.) e jurizarea pentru partea artistică. Cine nu a respectat regulamentul deocamdată e afară. Însă, pentru că au fost foarte mulți care n-au fost atenți și n-au completat corect sau au omis unele rubrici ale formularului de înscriere, le vom da o șansă ca până mâine (astăzi - n.r.) dimineață, la ora 9.00, să-și completeze din nou aceste formulare ca să nu-i eliminăm definitiv", a declarat Dan Manoliu, șeful delegației României la Eurovision, pentru Click.
Aritiștii care au rămas în competiție sunt: Mandinga, Simona Nae, Popas Band, Lucian Viziru și Lora. Cât despre lista cu cei lista respinși: Parlament, Aurelian Temișan, Cătălin Josan, Antract, Blaxy Girls, Amadeus.
Taguri

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
1 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei