Vineri, 05 Iunie 2026

Eveniment important la Universitatea Maritimă din Constanța

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 26 Noiembrie 2015 196 2 min citire
Eveniment important la Universitatea Maritimă din Constanța
Universitatea Maritimă din Constanța, în parteneriat cu Varna Business Agency, implementează proiectul Green Energy Cluster "Constanta-Dobrich".
Proiectul are un buget total de 490.530 Euro și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 2 - Utilizarea durabilă și protecția resurselor naturale și a mediului și promovarea unui management eficient al riscului în regiunea transfrontalieră, Domeniul Major de Intervenție 1 - Dezvoltarea sistemelor comune de management pentru protecția mediului.  Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, în perioada iulie 2014 – decembrie 2015. 
Pachetul de lucru nr. 5 prevede următoarele activități: deschiderea a două Centre ale Clusterului Transfrontalier al Energiei Verzi Constanța - Dobrich, în Kavarna (Bulgaria) și Constanța; configurarea preliminară a Sistemului Integrat de Management și Siguranța Mediului de către grupul de lucru 4 format din: 1 expert IT, 1 expert în siguranța mediului, 2 experți ecologi din partea organizațiilor de tip watchdog și echipa de implementare a proiectului; proiectarea și dezvoltarea Sistemului Integrat de Management și Siguranța Mediului; instruire în vederea utilizării sistemului și promovarea sistemului lansat. 
Centrul Clusterului Transfrontalier al Energiei Verzi Constanța - Dobrich va sprijini clusterul în misiunea sa de a crea un model pe termen lung de creștere a utilizării durabile a resurselor naturale și de protecție a acestora, dar și a mediului, cu promovarea unui management eficient al riscului în zona transfrontalieră româno-bulgară Constanța - Dobrich. În aceeași măsură, Centrul va sprijini și va promova utilizarea Sistemului Integrat de Management și Siguranța Mediului  de către membrii clusterului, precum și de către alte entități care activează în sectorul energiei din surse regenerabile. 
Vineri, 27 noiembrie 2015, începând cu ora 11.30, va avea loc o conferință de presă în cadrul căreia vor fi prezentate structura, caracteristicile, modul de funcționare, obiectivele și beneficiile utilizării Sistemului Integrat de Management și Siguranța Mediului. Evenimentul se va desfășura la sediul Universității Maritime din Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 104, Sala E710, Et. 7. 
Taguri
Articolul anterior GALERIE FOTO ȘI VIDEO. INCENDIU DEVASTATOR! HOTEL DIN MAMAIA MISTUIT DE FLĂCĂRI
Articolul următor ENEL. Află ce zone din Constanța rămân fără curent electric, astăzi, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei