Liceul Teoretic „George Călinescu” organizează sesiunea de examen IELTS
Academic pe 28 mai 2022, adăugând astfel noi posibilități de certificare
internațională atât pentru elevii proprii, cât și pentru persoanele din afara
instituției care au nevoie de acest certificat.
- Publicitate -
IELTS (International English Language Testing System) este cel mai
popular test de competențe de limba engleză, este recunoscut și solicitat de
universități și companii din lumea întreagă. La fel ca orice examen de atestare
lingvistică, testul IELTS evaluează cele patru aptitudini cheie specifice
comunicării în limba engleză: scriere, citire, ascultare și vorbire. „Avantajul
acestui test este că rezultatul nu vine în formatul Admis/Respins, ci ca un
număr de puncte, între 1 și 9, în funcție de nivelul de competențe al
candidatului. Astfel, susținerea examenului IELTS poate fi un bun prilej de
testare a nivelului de limbă engleză", explică doamna profesor Daniela Enache,
repsonsabilul catedrei de limba engleză.
Organizarea acestui examen în luna mai la Liceul Teoretic „George
Călinescu” reprezintă o oportunitate deosebită pentru toți elevii din clasele a
XI-a sau a XII-a care doresc să se înscrie la facultăți cu predare în limba
engleză din diferite țări, dar și pentru studenți, absolvenți sau profesioniști
din diferite domenii care intenționează să obțină o bursă sau un loc de muncă
în străinătate. „Ne bucurăm că putem oferi dobrogenilor ocazia să susțină acest
test aproape de domiciliul lor, într-un climat optim și coordonat de o echipă
de organizare cu o bogată experiență", afirmă doamna profesor doctor Iuliana
Dode, coordonatorul centrului de examen.
Liceul Teoretic „George Călinescu” are deja un renume la nivel național
privind organizarea de examene internaționale de limba engleză (Cambridge),
fiind premiat în ultimii ani cu trofee de către British Council și Ambasadorul
Marii Britanii la București. Echipa coordoantoare de examene își propune să
ofere aceeași calitate și în organizarea examenelor IELTS, dorind să se creeze
o tradiție a liceului și în această direcție, în concordanță cu cererea
crescută pentru aceste examene de certificare lingvistică. „Internaționalizarea
tuturor domeniilor de activitate și fenomenul de migrație a populației fac
necesară atestarea cunoașterii unei limbi de circulație internațională. Fiind
un liceu de profil, considerăm firesc să oferim elevilor noștri ocazia să
obțină această atestare chiar în cadrul instituției, iar pentru limba engleză
am devenit demult un centru de examen recunoscut în tot județul și chiar mai
departe", declară domnul profesor Vasile Mihăilă, directorul instituției de
învățământ.
Cei care doresc să obțină un loc la testul din 28 mai trebuie să știe
că mai sunt doar cinci săptămâni în care se pot înscrie, termenul limită fiind
12 mai 2022. Oricine este interesat poate afla detalii la sediul liceului, în
anunțul postat pe site-ul liceului (
https://georgecalinescu.ro/examene-cambridge-si-ielts-2022/)
şi pe pagina oficială de Facebook: Liceul Teoretic George Călinescu, Constanta
sau contactând direct coordonatorul de examen.