Implicat
în nu mai puțin de șase proiecte ERASMUS+, Liceul Energetic din Constanța se
pregătește pentru cel de-al doilea flux de mobilități din cadrul proiectului „Educație
și formare profesională durabilă în spațiul european prin mobilități Erasmus
+", cod 2020-1-RO01-KA102-079307, în Portugalia.
- Publicitate -
Între
timp, însă, instituția a găzduit lansarea Competiției BSUN ENERGY INNOVATION
CHALENGE, inițiată de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră, în
parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și cu aportul Liceului
Energetic Constanța, în calitate de gazdă/organizator,
Concepută
a se desfășura în două etape, competiția se adresează elevilor de liceu și
studenților interesați de energia verde,
dar și de competiții, în general.
Prima
etapă va consta în selecția unor idei de afaceri din domeniul energiei durabile
depuse de către participanți până pe data de 15 septembrie, din rândul cărora
se vor selecta opt dintre cele mai interesante, dar și mai fezabile. Jurizarea
va avea loc în luna octombrie 2022.
A
doua etapă va consta în punerea în practică a acestor idei, fie prin
dezvoltarea unor planuri de afaceri, fie prin realizarea unor modele, machete,
simulatoare (în format digital) etc. care să pună în valoare ideea de energie
verde, durabila și accesibilă în zona costieră.
La
final, în luna mai 2023, primele trei idei - apreciate astfel de o comisie de
specialiști în domeniu – vor fi premiate.
Competitorii
vor putea participa atât singuri, în nume propriu, cât și în echipe, chiar și
mixte (elevi-studenți) și vor putea beneficia și de sprijinul și îndrumarea
cadrelor didactice/mentorilor.
Această
competiție s-a mai desfășurat în urmă cu doi ani premergători pandemiei, iar
interesul elevilor și studenților a fost relativ mare, în special și datorită
partenerilor agenți economici care s-au implicat în susținerea acestui concurs,
prin premierea consistentă a câștigătorilor.
„Sperăm
ca și această ediție să stârnească interesul a cât mai multor elevi, atât pentru
a le stimula inovativitatea/ inovația, dar și pentru a-i obișnui cu competiția
într-o piață economică reală. Iar
domeniul concursului este și va fi de mare interes și de acum încolo, mai ales
datorită contextului economic și politic actual", declară prof. Claudia Nițu,
directorul Liceului Energetic.