Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” (BUIP) din
cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) a participat marți, 26 iulie
2022, la expoziția „Carte veche / Carte nouă” organizată de Centrul Cultural
Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu UOC și Biblioteca
Județeană „Ioan N. Roman”, informează prof. univ. dr. habil. Florentina
Nicolae, directorul BUIP.
Potrivit sursei citate, evenimentul a fost organizat în
contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Cărților Vechi, care are loc anual pe
data de 27 iulie, și s-a desfășurat în spațiul expozițional al Centrului
Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.
„În cadrul expoziției, Biblioteca Universitară „Ioan
Popișteanu” a prezentat cărți și periodice din fondul de carte veche şi rară al
UOC, care cuprinde aproximativ 3.000 de volume în limba română şi diverse limbi
străine. Cea mai veche carte din fondul de patrimoniu al BUIP este Rerum
Ungaricarum decades, de Antonius Bonfinius, care a fost prezentată în cadrul
expoziției, alături de alte lucrări extrem de valoroase. Existenţa unui fond de
patrimoniu care cuprinde exemplare de mare importanţă pentru cultura română
este un motiv de mândrie pentru UOC, o legătură
cu istoricul cercetărilor, precum şi cu tradiţia, o conectare permanentă
cu filonul nostru identitar”, precizează prof. univ. dr. habil. Florentina
Nicolae.
Printre cărțile prezentate de Biblioteca Universitară
„Ioan Popișteanu” în cadrul expoziției se numără: Antonius Bonfinius, Rerum
Ungaricarum decades, Frankfurt, 1581, Ovidius, Opera, Amsterdam, 1664, Varlaam,
Carte românească de învățătură, Iași, 1643, Noul Testament de la Bălgrad, 1648,
un Dicționar francez-român care poartă o însemnare și autograful lui Ion
Creangă, din 1862, Dicționarul Academiei Franceze, Paris,1798, Albumul general
al României, București, 1901, Albumul ilustrat al României Mari, București,
1929, alături de periodice, precum: Viața Românească (1906), Facla (1911),
Boabe de grâu (1930).
În acest context, directorul BUIP a subliniat importanța
procesului de digitalizare derulat în cadrul bibliotecii, care include și
fondul de carte veche și rară, ce cuprinde, în prezent, 120 de volume
accesibile integral pe site-ul bibliotecii, la adresa
https://biblioteca.univ-ovidius.ro/carte-veche-rara.php.