Expoziţia de fotografie „Praguri” explorează amintirile copilăriei din satele Dobrogei

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 28 Martie 2024 21122
Muzeul „Ion Jalea” a devenit neîncăpător joi, 28 martie, la orele amiezii, instituţia de cultură găzduind vernisajul expoziției de fotografie „Praguri”, care poartă semnătura artistei Iris Maria Tușa. Expoziția a fost curatoriată de Lelia Rus Pîrvan, directorul Muzeului de Artă Constanța și Anca Coller, artist vizual și lector în cadrul Departamentului de Grafică al UNARTE. Evenimentul nu ar fi fost, însă, posibil, fără sprijinul Rețelei Universităților de la Marea Neagră.
Expoziția „Praguri” este, de fapt, un portret vizual care explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei. De ce din satele dobrogene? Pentru că, pentru artist, rădăcinile ei reprezintă un prag dintre trecut și prezent, dintre copilărie și maturitate, dintre realitate și visare, care încă îi declanșează emoții și amintiri puternice. Astfel, fiecare perspectivă reprezintă câte un prag: dintre exteriorul arid și interiorul plin de culoare și textură al caselor, dintre pustietatea și austeritatea mediului înconjurător și însuflețirea lui de jocurile captivante ale copiilor. Altfel spus, după cum a declarat directorul muzeului, Lelia Rus Pîrvan, veţi intra într-o atmosferă care vă va vorbi de la sine, pentru că şi fotografiile vorbesc de la sine despre un tărâm magic, aşa cum este cel al Dobrogei, cu copiii, care sunt atât de frumoşi şi perfecţi, într-o zonă care îi pune extraordinar de bine în valoare.
Potrivit Ancăi Coller, artista a pus foarte mult suflet în lucrările sale. „De fapt, suntem invitaţi să parcurgem aproape un traseu iniţiatic, pentru că tot ce a reuşit să surprindă este legat de Dobrogea, dar are o universalitate prezentă în fiecare imagine. Este un fel de conectare a noastră la univers, privit prin prisma unui copil şi această perspectivă a copilăriei, de fapt, o să ne aducă acea modalitate de a privi lumea fără să o judecăm şi în schimb, să fim tot timpul pregătiţi să ne mirăm la orice detaliu, la orice textură, la orice pată de culoare şi chiar toate peisajele acelea care ar putea să pară, uneori, copleşitoare sau aride, devin loc de joacă”, a subliniat artista.
Cu emoţii vizibile, semnatara expoziţiei, Iris Maria Tușa a dorit să îşi înceapă discursul cu un citat care este foarte apropiat de sufletul său, al poetei Louise Elisabeth Glück, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, care spunea că «Privim lumea o dată, în copilărie. Restul este amintire». „Practic, drumurile mele către Dobrogea sunt nişte căutări ale acelor amintiri din copilărie. Sunt diverse praguri pe care le-am trecut călătorind aici, de la exteriorul acela arid pe care îl ştiţi cu toţii, la interiorul bogat al caselor, bogat cromatic, şi explorat, al copiilor care locuiesc în aceste case. Am arătat exteriorul acela arid, dar şi jocul copiilor, care animă foarte frumos zonele acestea. Este şi un prag psihologic, dar şi o întoarcere la sine”, a declarat aceasta.
Precizăm că expoziția „Praguri” va fi deschisă publicului iubitor de artă până la data de 14 aprilie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei