Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Expoziția "Timpan pentru lumină" a ajuns la Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 06 August 2019 277 < 1 min citire
Expoziția "Timpan pentru lumină" a ajuns la Constanța
Timp de două săptămâni, în perioada 6 - 20 august, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), împreună cu Asociația Culturală "Dar Development" din București vă invită să admirați expoziția pictorului Constantin Cioc. Aceasta se intitulează "Timpan pentru lumină", iar vernisajul acesteia va avea loc chiar, astăzi, 6 august, începând cu ora 14.00. Expoziția este organizată la Constanța cu sprijinul Fundației "Sfinții Martiri Brâncoveni".
În jurnalul său atelier, Constantin Cioc descrie expunerea timpanelor pentru lumină prin unda sonoră a culorii cu rezonanța ei, plecând de la ideea că pictura începe invariabil cu un raport simplu între două sunete-culori. Din punctul său de vedere, sufletul uman poate fi reprezentat metaforic printr-un timpan a cărui membrană, sensibilă la vibrația luminii, poate vedea sunetul culorilor.
"Scopul itinerării expoziției este de a aduce în fața privitorului câteva obiecte din atelierului pictorului, obiecte înnobilate de lumină, o lumină mistică, sacră, care te face să intuiești lângă ele icoanele reale sau imaginare care însoțesc arta întru credință a lui Constantin Cioc.
Debutul expoziției ales în ziua în care se prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului nu este întâmplătoare, ci ne duce cu gândul la uimitoarele ipostaze în care ne poate duce lumina spiritului", au precizat reprezentanții MINAC. 
Taguri
Articolul anterior Nu ratați "Tatuatorul de la Auschwitz"!
Articolul următor Concursul in memoriam Diana Cheregi și-a desemnat câștigătorii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei