Fundaţia Europeană Titulescu în colaborare cu
Ministerul Afacerilor Externe - Unitatea Arhive Diplomatice şi Arhivele
Naţionale ale României, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, Muzeului
de Artă Constanţa, Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa şi Centrului
Cultural Judetean „Teodor Burada” şi-au unit eforturile în vederea
organizării expoziţiei-document:
Nicolae Titulescu – lider al diplomaţiei
româneşti şi europene.
Evenimentul face parte din proiectul ”Nicolae TITULESCU - 140 de ani de la
naşterea omului de Stat, juristului şi diplomatului român de talie europeană”,
derulat și implementat de Fundația Europeană Titulescu în parteneriat cu Secretariatul
General al Guvernului României.
Expoziţia va fi urmată de conferinţa Actualitatea
lui Titulescu, susţinută de prof.univ.dr. Adrian Năstase, Preşedintele
Fundaţiei Europene Titulescu. La evenimentul
care va avea loc marţi 13 septembrie, ora 17:00, la Muzeul de Artă Constanţa
vor participa oficialităţi locale, personalităţi ale lumii culturale constănţene,
membri ai Fundaţiei.
În contextul aniversării unei personalități atât de
complexe, Fundația Europeană Titulescu, al cărei scop principal este restituirea
operei politico-diplomatice a marelui diplomat, a inițiat o serie de contacte,
cu instituții reprezentative ale statului român pentru realizarea unor acțiuni
culturale, menite a readuce în atenția opiniei publice, personalitatea lui
Nicolae Titulescu. Evenimentul de la Constanţa se alătură unor serii de
expoziţii şi conferinţe organizate de Fundația Europeană Titulescu în
colaborare cu Academia Română, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Ţării
Crişurilor Oradea, Muzeul Oraşului Sinaia.
Expoziția
este un omagiu biografic cu privire la viața, activitatea diplomatică și
cariera politică a lui Nicolae Titulescu. Alături de documente și fotografii de epocă originale,
în expoziţie se regăsesc și obiecte personale care au aparținut marelui
diplomat, neexpuse public niciodată până acum.
Livretul militar, pașaportul, jurnalele anilor
1920-1930, bicornul de diplomat, cărți de vizită, tabachere, ciocănelul folosit
în calitate de președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor, precum
și câteva însemne oficiale: Steaua României, de Pace, în grad de Mare Ofițer,
acordată de Regele Carol al II-lea, medalia oficială a primei adunări a
Societății Națiunilor etc., pot fi, de asemenea, admirate în expoziție.
Fotografii înfățișându-l pe Nicolae Titulescu în
compania unor mari oameni de stat, scrisori către oamenii politici importanți
ai vremii, documente care atestă importanța demersurilor sale politice și
diplomatice, printre care Pactul de organizare al Micii Înțelegeri, semnat la
Geneva, la 16 februarie 1933, Convenția de definire a agresiunii, încheiată la
Londra, la 3 iulie 1933 și Pactul Antantei Balcanice, semnat la Atena, la 9
februarie 1934, întregesc acest demers expozițional.
Remarcabil om politic, cu rol esențial într-o serie de
decizii importante pentru România, jurist și profesor, membru titular al
Academiei Române, orator de calibru, Nicolae Titulescu, una dintre cele mai
strălucite personalități ale politicii internaționale din acea vreme, s-a
bucurat de admirație și prețuire și pe plan internațional.
Ideile sale originale, precum colaborarea popoarelor
pe plan economic și politic prin acorduri, buna vecinătate între statele mari
și mici, solidarizarea împotriva actelor de agresiune, păstrarea frontierelor
stabilite prin tratatele de pace, respectarea suveranității și egalității
tuturor statelor în relațiile internaționale, au contribuit la definirea unui
diplomat, considerat de mulți istorici drept „cea mai importantă personalitate
internațională din perioada interbelică”, a declarat Adina Rențea curator al
expoziției.
Expoziția
va putea fi vizitată la Muzeul de Artă
Constanţa, în perioada 13 septembrie-10 octombrie 2022, marţi-duminică, între
orele 09.00-17.00.