Duminică, 07 Iunie 2026

Expoziţie inspirată din opera lui Dante Alighieri

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 11 Martie 2021 297 < 1 min citire
Expoziţie inspirată din opera lui Dante Alighieri
În anul „Dante Alighieri”, la 700 de ani de la moartea poetului, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa organizează, luna aceasta, o expoziţie care cuprinde scrieri, biografii şi albume inspirate din opera dantescă. Expoziţia se află în holul central al instituţiei. Cu această ocazie, cititorii pot afla o mulţime de informaţii despre marele poet italian, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”). El s-a născut la Florenţa, în anul 1265, într-o familie din mica nobilime. Tatăl se ocupa cu negustoria şi a murit pe când Dante avea 17 ani, iar mama i-a murit în copilărie.
Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa „La Vita Nuova”, este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adoraţie, Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în „La Vita Nuova” şi mai târziu în „Divina Commedie”. 
Taguri
Articolul anterior Mediul de afaceri româno-german susţine noile modificări ale „kurzarbeit”
Articolul următor Elevii Şcolii nr. 43, angrenaţi în diferite activităţi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei