Marți, 23 mai 2023, începând cu ora 12.00, la
Universitatea „Bishop Konstantin of Preslav” din Shumen, Bulgaria, va avea loc
deschiderea expoziției „Cod Vizual”, cu lucrări semnate de cadre didactice,
studenți și masteranzi de la Facultatea de Arte din cadrul Universității
Ovidius din Constanța (UOC).
„Expoziția prezintă diferite tehnici: pictură, grafică,
acuarelă, obiect, instalație, mixed-media, performance. Lucrările expoziției
relevă amprenta originală a fiecărui expozant, cu frământările și căutările
sale, implicând semnificații artistice în variate modalități de exprimare,
particularizând viziunile lor creative, prin sugestiva intitulare a
evenimentului, « Cod Vizual ». Compunerile insolite ale formelor propun o largă
paletă de diversități stilistice, personalizând aceste lucrări cu preocupările
actuale și dorința permanentă de perfecționare pentru actul de creație. Ele
surprind trăiri estetice, stări de spirit, gânduri, sentimente”, precizează
lect. univ. dr. Cristina Gelan, ofițerul de presă al Facultății de Arte.
Coordonatorii proiectului sunt artiștii plastici Valeri
Chakalov, cadru didactic la Universitatea „Bishop Konstantin of Preslav” din
Shumen și conf. univ. dr. Ovidiu Felipov.
Organizatorul expoziției este prof. univ. dr. Florin
Stoiciu, iar curator este asist. univ. dr. Răzvan Dragoș.
Expun studenții: Abaianitz Alexandru, Ali Hakan, Anichei
Mădălina-Alexia, Bârzoiu Bianca-Diana, Bică Andra, Bîrsan Cristiana, Bogdan
Adina, Brici Ramona-Loredana, Călinescu Iulia, Darea Diana, David Oana, Dirilen
Zehra, Encică Anamaria, Enică Elena, Iluță Florentina, Ion Diana, Ionescu
Arina, Maftei Ana-Simona, Manu Irina, Marchidon Cristiana-Nicola, Măriuță
Adeline-Valeria, Martin Bianca-Valentina, Militaru Ioana-Alexandra, Moisescu
Alina-Daniela, Munteanu Cristiana, Necula Andreea-Magdalena, Neculai Aurelia,
Parasca Alma-Laura, Petrof Mihai-Alexandru, Popescu Cristina-Maria, Popescu
Ramona, Sărbușcă Roxana-Nicoleta, Șincan Irina-Ioana, Soare Ștefania, State
Daniel, Tudoroiu Andreea, Văru Elena-Georgiana, Vițelaru Alexandra, Voicilă
Raluca-Aura.
Cadre didactice: prof. univ. dr. Florin Stoiciu, conf.
univ. dr. Ovidiu Felipov, conf. univ. dr. Sînziana Romanescu, lect. univ. dr.
Lelia Rus, lect. univ. dr. Florentin Sîrbu, lect. univ. dr. Alexandru
Șerbănescu, asist. univ. dr. Răzvan Dragoș, asist. univ. drd. Claudiu
Argeșeanu.
Invitaţi speciali: artiștii plastici Anastasia Stoiciu și
Mircea Cristian.
Evenimentul face parte dintr-un acord de cooperare între
cele două centre universitare, încheiat în vederea dezvoltării unor proiecte
educaționale și cultural-artistice. Obiectivul parteneriatului dintre cele două
universități este acela de a îmbina competențele și expertiza pe care acestea
le au în domeniul educației, creației și performanței artistice, precum și în
zona cercetării științifice, inovării și dezvoltării.