Făcătoarea de minuni Sfânta Tatiana, ocrotitoarea tinerilor

de Cuget Liber Luni, 12 Ianuarie 2015 239
Astăzi, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Tatiana, făcătoare de minuni, recunoscută de creștinătate ca ocrotitoare a tinerilor și a clerului.
Sfânta Tatiana s-a născut și a trăit la Roma, într-o familie de nobili, în secolul al III-lea, în vremea împăraților Alexandru Sever și Maximian, recunoscuți în epocă pentru cruzimea manifestată față de creștini. Tatăl Muceniței, deși a fost ales de trei ori proconsul în administrația imperială, îmbrățișa pe ascuns credința creștină și fiica lui a fost crescută în spiritul iubirii de Hristos. La vremea când trebuia să se mărite, Tatiana a refuzat să-și întemeieze o familie și a ales viața monahală. Pentru dăruirea cu care-și împlinea misiunea, ea a fost numită diaconiță într-o biserică din Roma.
Capul Sfintei a fost adus de la Constantinopol la începutul secolului al XVI-lea ( în anul 1517) de Neagoe Basarab. Domnitorul l-a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeș, care este ctitoria sa. Începând cu anul 1949, moaștele sale au fost mutate la Catedrala Metropolitană Sfântul Dumitru din Craiova, unde se păstrează și astăzi.
Mii de tineri pelerini se îndreaptă în ziua praznicului spre Catedrala din Craiova, unde se roagă pentru sănătate, pentru reușite la examene, pentru căsătorie și spor în munca lor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei