Când ai răbdare și curiozitate să recitești „Scânteia” din 21 decembrie 1989, ultima zi întreagă de existență a Republicii Socialiste România, cele mai multe dintre frustrările și neajunsurile zilelor de astăzi încep să fie explicabile. Un decret prezidențial, semnat de Nicolae Ceaușescu, instituia starea de necesitate pe teritoriul județului Timiș, iar publicația oficială a Partidului Comunist Român reda în întregime ultimul discurs la radio și televiziune rostit de șeful statului.
- Publicitate -
Mișcarea anticomunistă începută la Timișoara era subiectul central al textului lui Ceaușescu, cel care susținea că „scopul acestor acțiuni antinaționale a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situației politice, economice, de a crea condițiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenței și suveranității patriei noastre socialiste. Scopul- repet, după datele pe care le avem până acum și din poziția luată de cercurile revizioniste, revanșarde, de cercurile imperialiste din diferite țări- este acela de a distruge independența, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a României, de a întoarce România înapoi sub dominația străină, de a lichida dezvoltarea socialistă a patriei noastre”.
Regăsiți astăzi, în 2022, aceste cuvinte-cheie în dezbaterile politice și sociale? Antinațional, dezmembrare teritorială, distrugerea independenței și suveranității României de către forțe externe (și interne, uneori), statut de colonie motivat de revenirea imperialismului sunt teme agreate și difuzate abundent, nu doar în programele unor formațiuni, voci și idei marginale, ci, atunci când e nevoie, chiar la vârful deciziei instituționale în stat. Și acest lucru este valabil oricând după Decembrie 1989.
Același număr din „Scânteia”, din ultimele ore ale vieții Republicii Socialiste, ne mai informa și despre perspectivele și strategiile de viitor: abia se semnase un program pe termen lung (valabil până în 2000) pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale și tehnice cu Republica Islamică Iran. Cercetarea iraniană și politicile economice ale lagărului fundamentalist islamic de la Teheran ar fi înlocuit, pentru mai bine de un deceniu, ceea ce a urmat după martiriul din Decembrie 1989: colaborarea, nu întotdeauna gestionată, cu Europa și cu SUA. Există și astăzi, după 33 de ani, regretul revenirii românești în matca istorică europeană, acolo unde ruptura de civilizație după ocuparea țării de către URSS și instaurarea regimului totalitar comunist (1944-1947) au anulat mai bine de un secol de progres instituțional, cultural și social. Apare destul de des ideea particularismului românesc, desprins de curentele generale europene și modernizatoare. Totuși, această particularitate dovedită în ultimele zile ale comunismului românesc conducea pragmatic și direct către Teheran.
Care a fost rolul martiriului de acum 33 de ani
Rolul martiriului din Decembrie 1989 a fost acela de a desprinde definitiv România și pe români din lagărul gândirii totalitare și din instituțiile care au ținut captiv un stat vreme de mai bine de patru decenii. Astăzi, la 33 de ani distanță, nostalgicii comunismului se afirmă tot mai vocal în spațiul public, mai ales prin moștenitorii lor, din a doua generație. Denunțătorii crimelor comunismului, foarte activi după căderea regimului totalitar, au dispărut rând pe rând fără a fi reușit să transmită mai departe ideea deratizării societății românești de toxinele și ravagiile unui sistem torționar. Contraselecția în interiorul clasei politice, în rândul categoriilor profesionale, inclusiv academice, a conturat resentimente, frustrări și eșecuri majore mai vizibile decât parcursul pozitiv și imens străbătut după 1990.
La umbra discursului nostalgic, de revizuire a libertăților obținute în 1989 pentru a reveni la o identitate separată, stau inclusiv pretențiile de reformulare a frontierelor din interiorul fostului spațiu comunist. La 24 februarie 2022, Rusia a declanșat războiul de ocupare a Ucrainei, sub pretextul că aceasta din urmă nu ar exista ca stat și că identitatea ei ar fi strâns legată de URSS. Relația dintre România și Republica Moldova este filtrată tot de moștenirea nocivă a totalitarismelor nazist și comunist, ideea fundamentală fiind, după 1990, de a dezvolta relația dintre București și Chișinău atât cât nu s-ar deranja vreunul dintre interesele Moscovei.
Memoria comunismului este fragmentată dintr-un motiv simplu. Societatea românească, după 1989, a rămas datoare martirilor din decembrie, dar și zecilor de mii de uciși din timpul nopții totalitare cu gestul condamnării morale și juridice a comunismului. Numai o astfel de condamnare, chiar și la decenii distanță în timp, ar putea elibera mentalități și structuri și ar reabilita definitiv adevărul, dreptatea și libertatea. Abia atunci, și doar atunci, martiriul eroilor din decembrie 1989 ar deveni ceea ce o societate are nevoie: fundamentul identitar al unei societăți libere și democratice.
Prof. univ. dr. Florin ANGHEL, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanța
