În premieră pentru Constanța, drama romantică „Frankie și Johnny” ajunge în această duminică pe scena Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Povestea celor doi surprinde o realitate în care mulți se pot regăsi: într-un secol al comunicării și al conectivității, ironia este că tot mai mulți oameni se simt singuri.
Cu biletele aproape epuizate, premiera se anunță a fi o seară a sensibilității, care va rămâne în sufletul spectatorilor.
- Publicitate -
O dramă despre oameni obișnuiți, cu trecut complicat
Drama romantică scrisă de dramaturgul american Terrence McNally, „Frankie and Johnny in the Clair de Lune”, prinde viață, în premieră, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.
Spectacolul este realizat cu sprijinul asociațiilor Vox Mare Nigrum, Minerva 1928 și Lighthouse 79 și spune povestea a doi oameni obișnuiți, cu un trecut complicat, care îndrăznesc să se apropie și să-și asculte inimile atunci când rațiunea nu mai găsește răspunsuri.
Florina Stănculeț și Tani Ștefu, în rolurile principale
În rolurile principale joacă Florina Stănculeț și Tani Ștefu, actori care dau viață personajelor Frankie și Johnny, două destine puternice, marcate de emoție, vulnerabilitate și dorința de apropiere.
„Frankie și Johnny e despre doi oameni care au un istoric, așa cum avem cam toți, și se întâlnesc dar ei nu prea reușesc să se concteze din prima și cred că asta este o problem care are într-adevăr o legătură și cu lumea pe care o taversăm astăzi cu toții."
„Eu am găsit o foarte mare parte din propriul istoric în accest personaj și mi-am dat seama, cu bucurie și cu un mare zâmbet în suflet, că sensibilitatea de care Frankie a dat dovadă, cât și a mea, așa cum a fost considerată până acum o slăbiciune, deodată este chiar puterea ei", a declarat Florina Stănculeț, actrița care o interpretează pe Frankie în piesă.
De la operetă la o montare intimă și accesibilă
Inițial conceput sub forma unei operete, spectacolul a fost adaptat de regizorul Daniel Simion într-o variantă mai accesibilă publicului. Muzica nu este elementul dominant, ci apare discret în momentele de maximă vulnerabilitate ale personajelor, amplificând emoția poveștii.
Montarea aduce și elemente inedite, precum folosirea a două microfoane plasate în afara scenei, intervenția dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea, care intră într-un scurt dialog cu publicul, într-un moment special și intim, dar și muzica live.
„Prima oară când mi-a propus Tani textul și mi-a zis . Asta mi-a plăcut. Muzica este unlimbaj universal, însă mult mai ușor publicul rezonează cu acest text care este destul de lung. Muzica sparge și completează și aduce sensibilitatea pe care ei nu o aduc prin vorbe. De aceea am ales și acea convenție cu acele două microfoane care sunt extra-scenă, extra-text. Simbolizează cee ace gândesc, ceea ce simt în momentele respective", a declarat Daniel Simion, regizorul producției.
„Da, nu s-au lăsat până nu mi-au dat un mic rol și acest lucru este nou pentru mine. Am mai interacționat cu publicul, obișnuiesc să fac asta la concertele pe care le dirijez, însă am primit un rol precis, de închidere … mă rog, nu divulgăm. Inovația este așa cum a spus Daniel, în a avea o orchestră care interpretează muzică live", a declarat Tiberiu Dagoș Oprea, dirijor în cadrul orchestrei.
Un mesaj simplu, dar profund
Mesajul piesei este unul simplu: pentru a ne cunoaște cu adevărat partenerul de viață, trebuie mai întâi să avem curajul de a ne cunoaște pe noi înșine, iar acest lucru este, poate, cea mai dificilă provocare a zilelor noastre.
„Aici cred că se va găsi (nr. spectatorul) pe el însuși. Nu numai din cauza spectacolului în sine. Ideea piesei, scopul ei este exact ăsta: să poți să te găsești pe tine ca să poți găsi pe celălalt", a declarat Tani Ștefu.
Când are loc premiera
Premiera are loc duminica aceasta, de la ora 18:30, iar biletele sunt aproape epuizate.