Frumoasa Carmen îl farmecă pe subofiţerul Don José

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 10 Februarie 2021 279
Duminică, 14 februarie, de la ora 19.00, puteţi urmări la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, „Carmen” de Georges Bizet, în regia Răsvanei Cernat. Scenografia este asigurată de Eugenia Tărăşescu Jianu. Soliştii care vă vor răsfăţa sunt: Lucia Mihalache, Doru Iftene, Cristian Caragea, Elena Rotari, Iulian Bratu, Mădălin Bădălău, Mihaela Ionescu, Stela Sârbu, Bogdan Ocheşel, Laurenţiu Severin. Artiştii vor fi acompaniaţi pe scenă de dirijorul Gheorghe Stanciu şi maestrul de cor Adrian Stanache.
Carmen este o operă compusă pe un libret de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée. Premiera operei a avut loc la „Opéra Comique” din Paris, la data de 3 martie 1875. Acţiunea nuvelei şi operei se petrece în fosta fabrica de tutun din Sevilla, unde subofiţerul Don José Lizarrabengoa s-a îndrăgostit de frumoasa ţigancă Carmen. Nuvela a stat apoi la baza libretului operei lui Bizet, „Carmen”. Acţiunea începe într-o piaţă din Sevilla, unde soldaţii se amuză pe seama trecătorilor.

La un moment dat, le trezeşte interesul frumoasa Micaëla, o tânără de la ţară, venită să-şi caute iubitul, pe Don José. Apoi, apar muncitoarele de la manufactura de tutun, iar dintre ele se remarcă senzuala Carmen, care încearcă să-l provoace pe Don José. Ce se întâmplă mai departe, veţi vedea dumneavoastră vizionând spectacolul. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei