Pe platoul din fața Muzeul de Artă Populară Constanța, în
perioada 15-17 august, constănțenii și turiștii sunt invitați la „Meșteșuguri
tradiționale – utilitar și decorativ, un eveniment care aduce în fața
publicului frumusețea și ingeniozitatea meșteșugurilor românești.
- Publicitate -
Timp de trei zile, între orele 10-20, meșteri din toate
colțurile țării vor lucra chiar sub ochii vizitatorilor și vor dezvălui tainele
prelucrării lemnului, olăritului, confecționării pieselor de port, încondeierii
ouălor sau preparării turtei dulci după rețete străvechi.
·
Lemnul prins în artă - cruci
de mână, icoane pe sticlă, lăzi de zestre miniaturale, linguri sculptate,
platouri și piese de mobilier tradițional aduse de meșteri din Moreni,
Fălticeni, Băbeni și Constanța.
·
Frumusețea și portul
popular - costume și textile din Bucovina, piese de port pentru copii, podoabe
și broderii delicate.
·
Arome și gusturi de altădată
- turta dulce din Bascov, cu forme care încântă ochiul și amintirile.
·
Olărit și încondeiere - vase
din Baia Mare și ouă pictate manual cu migală și măiestrie.
Evenimentul este organizat de Muzeul de Artă Populară
Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, și este o ocazie rară
de a vedea, atinge și înțelege meșteșuguri care se transmit din generație în
generație. Intrarea este liberă.