Una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei
contemporane românești, “Gaițele” sau ”Cuibul de viespi” – cum se intitula la începutul
anilor ’30, un text de mare forță dramatică, ce degajă o energie uriașă, revine
pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța marți, 18 octombrie, de
la ora 19.
- Publicitate -
Un spectacol cu un enorm succes, în regia lui Gelu
Colceag, care s-a bucurat până acum de creația și palmaresul unor mari actori
ai scenei și filmului românesc, un spectacol care va putea fi văzut într-o
admirabilă distribuție. Maia Morgenstern, Ionuț Ciocia, Ioana Ancea , Gabriel
Fătu, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Tudor Aaron Istodor, Diana
Cavallioti, Andreea Chirițescu, Mariangela Coldea.
Spectacolul produs de Cortina Ag a reușit să surprindă
foarte bine atmosfera de tragi-comedie națională morbidă. Scenografia foarte
bine gândită și ușor de manevrat, cu puternice accente românești interbelice în
ceea ce privește decorațiunile casei, dar și coloana sonoră au contribuit din
plin la construcția mediului în care familia Duduleanu își desfășoară viața lor
infam de autohtonă.
O satiră socială, cum însuși autorul ei o numea, „în care
m-am străduit, cu adevăr și mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise
în toată hâda ei goliciune" (Al. Kirițescu).
Preț bilet – 150 lei.