Adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului a
avut loc în data de 20 noiembrie 1989, prilej cu care a fost declarată Ziua
Internațională a Drepturilor Copilului.
La inițiativa World Vision România, ministrul Educației,
Ligia Deca, a avut astăzi, 18 noiembrie, ocazia să intre în dialog cu profesorii
și cu elevii de la Școala Gimnazială „Maica Domnului” din Roșiori și de la
Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg.
„Bucuria întâlnirii a venit din posibilitatea de a-i
asculta, timp de câteva ore, răgaz suficient să apreciez cum, cu mare
dezinvoltură, încă de la vârstele cele mai mici, au curajul să descrie clar și
sincer societatea pe care și-o doresc: un spațiu în care opiniile să le fie
ascultate, în care să nu existe discriminare și violență, un spațiu al
învățării prin dialog și al respectării dreptului la odihnă și la participare.
Rămân alături de
organizația World Vision și vom căuta soluții pentru a scala programele
existente, precum «Vreau în clasa a IX-a»”, a transmis ministrul Ligia Deca.