Elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale nr. 1 Poarta Albă
au îmbrăcat straie de sărbătoare, în perioada 30 mai - 3 iunie, și s-au bucurat
de o săptămână de activități organizate cu prilejul „Zilelor Școlii”, împreună
cu cadrele didactice ale școlii, ale grădinițelor arondate şi personalul auxiliar
reușind concretizeze o agendă plină de manifestări.
- Publicitate -
Proiectul realizat pentru această ocazie a avut ca
obiective, după cum informează prof. Georgiana
Carapcea, consilier de imagine: încurajarea schimbului de experiențe educaționale
relevante pentru activitatea de instruire centrată pe elev în cadru formal,
informal şi nonformal, valorizarea şi promovarea inițiativelor de succes,
formarea unui comportament tolerant care să stimuleze respectul, înțelegerea și
cooperarea, dezvoltarea dragostei pentru frumosul din natura, dezvoltarea şi
stimularea expresivității şi creativității copiilor, cultivarea sensibilității
artistice a elevilor.
Programul Grădiniței cu program prelungit Poarta Albă şi
cel al Grădiniței cu program normal Nazarcea a început cu realizarea de căsuțe
pentru păsărele, concursuri de desen cu creta colorată şi a continuat cu
jocuri, vizionări de desene, karaoke, dans și un carnaval al personajelor din
povești.
Elevii de la clasa pregătitoare și până la a VIII-a ai Școlii
Gimnaziale nr. 1 Poarta Albă s-au întrecut, în prima zi, în concursuri de cunoștințe
generale, la finalul cărora au primit diplome şi cupe. În cea de-a doua zi, a
avut loc un spectacol cultural artistic cu dansuri, muzică şi recitare de
poezii. De 1 iunie, copiii au beneficiat de o excursie la București, însoțiți
de cadrele didactice ale școlii, unde au vizitat Grădina Botanică, Grădina Zoo
şi Palatul Mogoșoaia. În ziua următoare au participat la întreceri sportive
care le-au pus la încercare spiritul de echipă şi îndemânarea. Săptămâna s-a încheiat
cu o activitate de ecologizare, care a avut ca finalitate aranjarea spațiului
verde al curții interioare prin sădirea de flori și plante decorative.
Tot în data de 3 iunie a avut loc și festivitatea
de absolvire a ciclului gimnazial pentru cele două clase de a VIII-a, care au
avut parte de ultima strigare a catalogului și discursuri emoționante din
partea profesorilor diriginți, dar și a directorului - prof. Florentina Mangri şi a primarului Vasile Delicoti, prezent la eveniment.