Modificarea
calendarului examenului național de Bacalaureat 2025 a reaprins nemulțumirile
în rândul cadrelor didactice, care se văd nevoite să jongleze între orele de
curs și responsabilitățile birocratice și logistice din centrele de examen.
După ce, în iarnă, probele orale au fost „strecurate” în orar fără prea multă
consultare, acum organizarea probelor scrise provoacă o bulversare reală a
activității școlare.
- Publicitate -
În județul Constanța, acolo unde 16 unități de învățământ
vor funcționa ca centre de examen sau evaluare, Inspectoratul Școlar Județean a
solicitat Ministerului Educației trecerea la un regim de cursuri online
asincron, în perioada desfășurării probelor scrise. Măsura a fost aprobată
oficial și vine în contextul unei mobilizări masive a cadrelor didactice, multe
dintre acestea fiind deja incluse în comisiile de examen.
„Unitățile de învățământ vor asigura desfășurarea
activităților didactice în regim asincron prin mijloace digitale, cu
respectarea planificării educaționale și cu informarea elevilor și a părinților",
se arată în adresa transmisă ISJ Constanța.
Trageri la sorți,
resurse umane sub presiune
Astăzi, 6 iunie, are loc tragerea la sorți a președinților
comisiilor de examen. Evenimentul vine la două zile după ce vicepreședinții și
ceilalți membri ai comisiilor din centrele de examen și din centrul zonal de
evaluare au fost desemnați în cadrul unei ședințe publice.
Însă presiunea pe resursa umană rămâne uriașă. Președintele
Comisiei județene de Bacalaureat, prof. Sorin Mihai, a atras atenția că, în
cazul în care peste 75% dintre cadrele didactice dintr-o unitate școlară sunt
implicate în organizarea examenului, se va solicita extinderea măsurii de regim
asincron și la alte școli.
„Dacă nu vom avea suficienți asistenți și evaluatori, va
fi imposibil să asigurăm prezența la clasă. Vom cere extinderea măsurii
asincrone. Este o realitate cu care ne confruntăm și pe care nu o putem
ignora", a precizat Sorin Mihai.
Măsuri de
securitate sporite: „Decât fraudă, mai bine în toamnă”
Pe lângă organizarea tehnică – imprimante, tonere,
formulare tipizate – inspectorul școlar general a pus accentul pe prevenirea
fraudelor. Cadrele didactice vor fi instruite să fie vigilente în privința
candidaților care nu au voie să intre în sălile de clasă cu ceasuri inteligente
sau împotriva celor care invocă false probleme de sănătate pentru a părăsi
sala.
„Atenție la ceasurile inteligente! Decât să fraudă, mai
bine să vină în toamnă! Flerul nostru îi dibuiește. Să nu fim nevoiți să căutăm
prin înregistrări, mai bine să fim anunțați imediat dacă apare o tentativă de
fraudă", a declarat inspectorul general.
În premieră, foile de examen vor avea un chenar special
pe care candidații nu au voie să-l depășească, pentru a evita problemele de
scanare.
De asemenea, „generalul” constănțean a atras atenția cu
privire la o altă situație întâmpinată în ziua probei: „Calculatorul să fie gol
la descărcarea subiectelor, pentru că s-a întâmplat să fie date candidaților
subiecte din anul anterior".
Un caz „ridicol”
din 2024: sandvișul cu tot cu laptop pe Facebook
Reprezentanții ISJ au rememorat și gafe din sesiunea
precedentă, avertizând asupra neatenției personalului din centrele de examen.
Un exemplu este cazul unui profesor asistent care a postat pe rețelele sociale
o poză cu un sandviș, în timpul probei, în care apăreau și laptopul cu
subiectele și sala de examen.
„Nu suntem polițiști, dar trebuie să ne facem treaba cu
maximă responsabilitate. Aceste greșeli nu pot fi tolerate", a mai spus
inspectorul școlar general.
Probele scrise ale Bacalaureatului încep marți, 10 iunie,
iar presiunea este resimțită deja de sistemul educațional constănțean. Într-un
context în care logistica se îmbină cu incertitudinea, rămâne de văzut dacă
măsurile luate vor fi suficiente pentru a asigura un examen corect și lipsit de
incidente.