Gata cu monotonia! Haideți la spectacolele în aer liber de la Teatrul "Oleg Danovski"!

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 06 Iunie 2020 657
Constănțenii se vor răsfăța, în acest week-end, cu două spectacole live, organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, care vor avea loc în parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski". Acestea vor fi prezentate pe terasa instituției, sâmbătă, 6 iunie și duminică, 7 iunie, începând cu ora 20.00. Este vorba despre spectacolele "O Sole Mio" și "Magic Swing".
Pentru buna desfășurare a spectacolelor, în cele două zile, în intervalul orar 14.00 - 22.00, traficul rutier va fi restricționat pe aleea delimitată de strada Ștefan cel Mare și teatru.
Așadar, sâmbătă, publicul este invitat la o adaptare muzicală a spectacolului de divertisment "O Sole Mio". În compania fermecătoare a muzicii italienești, veți putea trăi momente de relaxare și bucurie alături de talentații soliști vocali și artiști lirici constănțeni. Duminică, în schimb, veți avea ocazia să vă reîntâlniți cu muzica de neuitat a genurilor swing, pop, rock, musical a anilor ’50,’60,’70,’80,’90 în spectacolul "Magic Swing".
În perimetrul asigurat de organizatori este permisă participarea spectatorilor în limita scaunelor puse la dispoziție, capacitatea spațiului rezervat spectatorilor fiind de 84 locuri pe scaune. Precizăm că evenimentele vor fi organizate săptămânal, sâmbăta și duminica, de la ora 20.00, în aceeași locație, până în data de 31 august. Accesul publicului la primele patru reprezentații este gratuit.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei