Elevii Cercului de Creație Literară din cadrul Clubului Copiilor Medgidia au fost premiați, week-end-ul trecut, la București, de către Centrul Național de Excelență pentru elevii supradotați.
- Publicitate -
Ei au fost premiați pentru activitatea editorială din perioada mai 2008 – mai 2009. Astfel, au fost acordate șapte distincții "Prima Verba", trei dintre acestea revenind elevilor Ema Mafteiu, clasa a XI-a la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu", pentru volumul de versuri "Zi de noapte", lui Eduard Sorin Manta, clasa a VIII-a la Școala "I.L. Caragiale", pentru romanul "Valetul O’Rubick", și lui Doru Ciutacu, clasa a III-a la Școala "Lucian Grigorescu", pentru volumul de versuri "Ori, ori!". Toate cărțile au fost lansate, la propunerea Centrului Național de Excelență, la editurile Univers Științific, Libra și Pro Transilvania.
De asemenea, au mai fost acordate 13 premii "Junior", unul dintre acestea revenindu-i lui Andrei Ivan, clasa a XII-a la Liceul "Nicolae Bălcescu".
De asemenea, le-au fost acordate și diplome de ex-celență pentru întreaga activitate literară Emei Mafteiu și lui Doru Ciutacu.
După festivitatea de premiere, Doru Ciutacu și-a lansat volumul de proză "Podul, jocul și credința", în timp ce Andra Ivan a ieșit la rampă cu lucrarea "Dogmatica măsurării sufletului".
Micii poeți și prozatori sunt pregătiți de prof. Petcu Abdulea, în cadrul Cercului de Creație Literară, Clubul Copiilor Medgidia.
Centrul Național de Excelență este o filială pentru tineret a Uniunii Scriitorilor, fiind condus de scriitorul Tudor Opriș. Diplomele au fost înmânate de scriitorul Iuliu Rațiu.